Coșul tău este gol acum!
Pasiunea lui: motociclismul. Dar este și pasiunea mea?
Marina scrie, Mihai motociclește, creează, povestește-n filme
De mai bine de 7 ani, motocicleta a devenit parte din viața noastră. Aș putea spune că a fost ca și cum ar fi apărut un alt copil în familia noastră, sau un nou vehicul cu două roți, sau o nouă achiziție, sau doar un obiect ce absoarbe din fondurile familiei… Însă niciuna dintre aceste descrieri nu corespunde adevărului despre ceea ce înseamnă motocicleta pentru el. Este mult prea departe de a fi considerată un copil, dar în același timp este foarte aproape de a fi o „nouă iubire”. Pentru el. Pentru mine, nu a fost decât un motor, la fel ca multe altele văzute în trafic, impunător în dimensiuni, frumos în aparență, dar cu siguranță ceva în care trebuie să investești.
Pasiunea lui: motociclismul. Dar este și pasiunea mea? Nu. Nu este și pasiunea mea. Eu doar i-o împărtășesc. Și totuși, dacă mi-ar spune să-mi fac bagajul pentru o călătorie cu motocicleta, în 5 minute aș fi gata. Cum așa?!
Înainte de toate, trebuie să vă spun ce înseamnă pentru mine o pasiune. Pentru mine, o pasiune este locul sau lucrul la care te dedici complet atunci când îl faci sau ai posibilitatea să-l faci, unde te simți împăcat și fericit cu tine însuți, unde evadezi în lumea ta, departe de tot și toate, unde ești doar un zâmbet interior și ai o stare extraordinară din care nu ai mai vrea să ieși – starea aceea trăită ca și cum ai fi pe un alt „tărâm” al tău, starea aceea intensă și afectivă care-ți mângâie fiecare celulă și te duce în cea mai profundă senzație de bine. Iar când faci asta… nu te-ai mai opri să o faci. Nu-i vezi un final și continui să o tot faci.
Asta înseamnă pentru mine să ai o pasiune și am vorbit gândindu-mă la pasiunile mele, printre care se găsește… scrisul. Să aștern pe hârtie gândurile, emoțiile, senzațiile trăite. Motociclismul este pasiunea lui și am înțeles că, la fel cum simt eu plăcerea desăvârșită pentru manifestarea și exteriorizarea pasiunilor mele, la fel face și el. În modul lui.
Când vezi că îi sclipesc ochii și vorbește neîncetat despre orice are legătură cu motocicleta, nu ai cum să nu recunoști pasiunea. Și atunci, cum aș putea să nu o accept și să-l înțeleg? Ba mai mult, să nu îl susțin întru totul?
Cum am ajuns să-i împărtășesc pasiunea? Inițial, din necesitate, ulterior prin exercițiu, pentru ca după aceea să vină plăcerea și bucuria și pentru mine.
Prima dată când m-am urcat pe motor, ca pasageră, acum aproape 7 ani, am avut un mix de sentimente: dorința de a încerca să văd cum este, descoperirea plăcerii de a explora lumea din jur pe două roți, frica teribilă simțită la orice viraj stânga-dreapta (drumul drept era singurul care mă liniștea), senzația ciudată de o altfel de libertate dar și de o expunere periculoasă.
Și totuși, deși prima urcare pe motor mi-a accelerat bătăile inimii și mi-a stârnit frică, am urcat din nou. De ce? Pentru că satisfacțiile au fost mai multe sau mai puternice decât fricile și pentru că încrederea în el este fără limite. Știu că nu ne-ar expune intenționat la nimic care să ne facă rău vreunuia dintre noi.
Aș merge continuu cu el pe motor? Nu. Nu am făcut-o și nici nu o să o fac. Nu aș alege zilnic ca singurul meu mod de deplasare să fie doar cu motorul, așa cum îi place lui. Și nici nu aș putea să asist continuu la discuții interminabile despre motoare și mai ales, recunosc, nu am sclipirea lui când vine vorba despre motocicletă și motociclism.
De unde vin, totuși, plăcerea și dorința de a-l însoți pe motor? Din iubirea pentru el și pentru călătorii, uneori din necesitatea de a economisi timp – cu motocicleta ajungi mult mai repede la destinație și nu mai trebuie să îți faci griji cu locul de parcare, din satisfacțiile oferite de locurile pe care ajungi să le vezi – și care uneori sunt inaccesibile cu alte vehicule, din bucuria și zâmbetele primite de la oamenii pe care-i întâlnești și care te văd altfel în hainele de „astronaut”, și dintr-o senzație „specială” pe care o simt doar atunci când sunt pe motor, eu cu gândurile mele. Și mai ales, datorită comunității moto care este un mediu deosebit de prietenos și susținător, unde fiecare își găsește locul și se simte ca acasă, indiferent de vârstă, gen sau experiență. Un loc unde se împărtășesc experiențe, sfaturi și se creează legături puternice, fără a se limita doar la motociclism. Și se întărește un sentiment de apartenență la o comunitate unită. Asta îmi place la nebunie.
Da, îi știu pasiunea lui, o respect, o susțin și ador că o are. Nu este însă și a mea. Cel puțin, nu așa cum înțeleg eu că este o pasiune. Dacă ar fi și pasiunea mea, cu siguranță aș avea propriul meu motor. Și atunci aș povesti dintr-o cu totul altă perspectivă. Și aș povesti oricând, oricât cu toată sclipirea în ochi.