Frica

În timp, nu îmi mai simțeam puterea la fel de mare. Cert este că m-ai ajutat și tu să dispar pe alocuri, abandonându-ți dorința asta nebună de a scrie oricând, orice, oriunde.

Acum însă, știu că mă simți aici, atunci când iei stiloul și te apuci ca o bezmetică să scrii. Știu că nu te consideri suficient de bună. Că lumea o să râdă, iar tu o să regreți că te-ai arătat prin cuvinte. Ai cam luptat cu mine în ultima perioadă, am simțit că nu am mai avut aceeași amploare, însă, draga mea, eu vreau doar să te protejez de Penibil. De josnic! De netalentată!

Serios, încerc cu puterile pe care le mai am să îți spun să ”îți bagi mințile în cap” și să te gândești înainte de a scrie ceva, de care ulterior ai să te rușinezi.

Mă simți? Încă te văd mică, dorind să rămâi în cochilia ta și să nu te expui. Nu poți să nu ții cont de mine, nu-i așa? Oare ai putea trăi cu senzația că, sincer, nu ești suficientă? Că tot ceea ce ai scris în așa-zisa carte asta a ta, cu Zâmbetul din fața Depresiei ❓(ce aiurea sună) ”nu e suficient de bun și nimeni nu o să citească?”