Coșul tău este gol acum!
Eu sunt… pixul ei verde
În sfârșit, după atâta timp, mă ia în mână în fiecare zi și face ceea ce îi place cel mai mult. Când mă cuprinde în îmbrățișarea degetelor ei și își lasă gândurile să curgă liber pe coala albă de hârtie, simt bucuria autentică.
O fericire cu adevărat palpabilă! Lasă să iasă la suprafață părți din interiorul ei și simt cum se eliberează.
Acolo, în lumea învăluită de coli ce nu mai rămân albe, descopăr o latură blândă, parte pe care nu o dezvăluie oricui în exterior. Are multe dorințe, pasiuni și idealuri proprii, însă doar aici le scoate la lumină. Acest spațiu devine refugiul ei, departe de presiunile și așteptările altora.
Simt atingerea delicată a pielii degetelor ei și parcă simt și setea din palmă, o sete venită din adâncul sufletului și al inimii sale. De care uitase. Palma îi zvâcnește ușor, semn că inima a început să bată cu viteză. Are emoții, deși rar le arată în exterior, dar eu, pixul ei verde, nu sunt păcălit. Oare mai există cineva care o cunoaște așa cum o cunosc eu? Da, există – hârtia, pe care scriem împreună sentimente și trăiri, părți autentice din viața ei.
O văd zâmbind. Bătăile inimii s-au calmat și o simt extrem de determinată, mai mult decât oricând. Oare va continua până la capăt de data aceasta? Nu o să se mai abandoneze? Nu o să mă mai abandoneze? Mi-ar plăcea să cred că va duce la bun sfârșit ceea ce simte de atâta vreme. Mă rog să-și arate vulnerabilitatea, să se dezbrace de frici și judecăți, să simtă cu intensitate și să fie autentică. Sper ca această zi să fie începutul noii sale călătorii, călătorie în file de hârtie scrise.
“Frica nu ucide, te împiedică să trăiești”